Reţeaua Română de Angioedem Ereditar (RRAEE) este o organizaţie neguvernamentală care are ca scop coordonarea iniţiativelor pentru combaterea izolării pacienţilor cu AEE, achiziţionarea şi difuzarea de informaţii ştiinţifice, asigurarea pacienţilor cu preparate farmaceutice specifice, dezvoltarea de laboratoare specializate pentru complement, colaborare internaţională etc. Organizarea Reţelei Române de Angioedem Ereditar a început în aprilie 2005, organizaţia fiind înregistrată în anul 2006.
În cei patru ani de la înfiinţare, am făcut progrese în direcţia creşterii gradului de conştientizare al colegilor din diferite specialităţi: alergologi, specialişi în medicină internă, pediatri şi dermatologi. RRAEE a organizat lecţii, cursuri şi ateliere cu tematică specifică, în principal cu ocazia întâlnirilor naţionale ale societăţilor respective de specialişti.