Evenimente

Conferinţa Anuală a Academiei Americane de Alergie, Astm şi Imunologie 2011

18-22 martie, San Francisco, CA, SUA

Conferinţa AAAAI 2011 este o întâlnire de prim rang a experţilor mondiali în domeniul alergologiei şi imunologiei. Printre participanţi se numără clinicieni, cercetători, personal academic, specialişti din ramurile asociate şi toţi cei interesaţi de bolile alergice şi imune. Conferinţa Anuală 2011 va avea loc la San Francisco, CA, SUA, între 18-22 martie.

Al 7-lea workshop de AEE Budapesta 2011

Specialiştii, studenţii şi reprezentanţii companiilor farmaceutice implicaţi în terapia şi cercetarea deficienţei de C1-inhibitor şi angioedemului ereditar sunt aşteptaţi să participe din toată lume la al 7-lea workshop de AEE desfăşurat în Ungaria, la Budapestea, între 20-22 mai 2011. Pacienţii cu angioedem ereditar care doresc să cunoască sau să prezinte aspecte inedite şi rezultate noi în domeniu sunt de asemenea bineveniţi. În mod similar cu primele şase înâlniri care au avut loc în Ungaria, scopul acestei conferinţe este acela de a facilita cercetarea clinică şi dezvoltarea farmaceuticelor pe baza ultimelor rezultate şi de a contribui la introducerea pe scară globală a metodelor standard de diagnostic şi tratament.

Al II-lea Congres al Societatii Romane de Alergologie si Imunologie Clinica, Cluj 2011

Al II-lea Congres al Societatii Romane de Alergologie si Imunologie Clinica va avea loc în perioada 6-8 Mai 2011, la Cluj-Napoca. Lucrarile se vor desfasura in salile de conferinta ale hotelului City Plaza, Str. Sindicatelor nr.9-11, Cluj-Napoca.

Evenimentul este organizat sub patronajul Societatii Romane de Alergologie si Imunologie Clinica (SRAIC), Presedinte dna Profesor Diana Deleanu. Comitetul stiintific al manifestarii este format din: Roxana Bumbacea, Florin Dan Popescu, Poliana Leru, Georgeta Siniski, Ioana Agache, Dumitru Moldovan, Corina Ureche, Ioan Bradu Iamandescu. Secretariat stiintific: Corina Porr, Daniela Mutti.

 

Evenimente 2010

Workshop Reţeaua Română de Angioedem Ereditar - Tîrgu Mureş, octombrie 2010 | Program | Album imagini |

Trialuri clinice şi terapia bazată pe dovezi în AEE cu deficit de C1-inhibitot, Gargnano, Italia, septembrie  2010 | Program |

Evenimente 2009

Al XXI-lea Congres Mondial de Alergologie, Buenos Aires, 6-10 decembrie 2009

Conferinţa Naţională Anuală a Societăţii de Alergologie şi Imunologie Clinică, Bucureşti, 16-18 octombrie 2009 | Program |

Congresul Balcanic de Boli Rare. Cluj Napoca, 26-27 iunie 2009
| Program |

Evenimente 2008


Al XXII-lea Workshop Internaţional de Complement, Basel, Elveţia, 28 septembrie - 2 octombrie 2008
 
| Program (link extern)|

Întâlnirea investigatorilor Pharming, Amsterdam, Olanda iunie 2008

Congresul Societăţii Maghiare de Alergologie şi Imunologie Clinică, Siófok, Ungaria, 16 mai 2008
| Program |

Evenimente 2007

"Bolile rare - De la evaluarea nevoilor la stabilirea priorităţilor", Zalău, 2-3 noiembrie 2007
| Program | Album |

Prima Conferinţă a Liderilor Internaţionali AEE, Frankfurt pe Main, Germania, 19-21 octombrie  2007
| Program | Album |

Evenimente 2006

Curs Aplicativ de Alergologie şi Imunologie Clinică, Tg. Mureş, 13 octombrie-9 decembrie 2006
| Program |

Al 4-lea Curs Proiect HAE-network, Budapesta, Ungaria, 5-7 octombrie 2006
| Album |